13.3 RON (Livrare recurenta)
Acest lapte natural provine de la vaci crescute cu iarbă grasă şi fân şi conţine acel inconfundabil gust al copilăriei la care ne place să revenim. Laptele este fiert la foc mic, lăsat la răcit şi apoi pus în sticle cu câteva ore înainte de fiecare livrare.
Origini crede în stabilirea unui echilibru între ritmul alert în care trăim şi hrana sănătoasă, astfel că s-a întors la rădăcini, a pus bazele unei ferme și a unor unități proprii de procesare a materiei prime, în apropiere de București, unde realizează artizanal produse naturale, oglindă a mâncărurilor sănătoase de pe vremuri.
Nesatisfăcuți pe deplin de calitatea produselor din supermarketuri, fondatorii Origini au pornit într-o călătorie de redescoperire a gusturilor naturale originale și a celor mai bune moduri de a le obține. Debutul călătoriei a avut loc în 2006, când răspunsul la întrebarea “Cum asigurăm necesarul de alimente sănătoase familiei noastre? “ a luat forma unei ferme și a unor unități proprii de procesare a materiei prime, în apropiere de București, pentru ca timpul dintre preparare şi consum să fie cât mai mic, iar hrana să-și păstreaze cea mai mare parte din nutrienţi fără ajutorul conservanţilor agresivi.
Scopul Origini este acela de a stabili un echilibru între ritmul alert în care trăim şi hrana sănătoasă, astfel totul este făcut în concordanță cu acesta: nu sunt folosite metode care să grăbească în vreun fel finalizarea produsului, este respectat procesul natural; nu se folosește chimia de sinteză, potenţiatorii de aromă şi gust sau conservanţi chimici, doar mixul propriu de mirodenii naturale; se păstrează cât mai intacţi nutrienţii din materia primă; sunt alese metodele de conservare cele mai puţin distructive şi, unde este posibil chiar niciun fel de conservare, condiţionat de respectarea unui regim termic adecvat.